-
perm_identity monica, 18.10.2019 | 0 comentariu

Ce înseamnă indemnizația de călătorie sau diurna (Auslöse / Verpflegungsaufwand) în Germania?

Ce este Auslöse/ Verpflegungsaufwand în Germania?


În Germania, salariul este adesea specificat sub forma „12 €/ oră + 1,5 €/ oră Auslöse”. Ce înseamnă Auslöse mai exact?


Auslöse este o indemnizație de călătorie sau o diurnă, adică contribuția angajatorului la costurile de masă și de cazare, atunci când angajatul este plecat de acasă din motive de muncă.


Desigur, angajatorii germani știu, de asemenea, că serviciile de cazare și de masă într-un loc străin nu este la fel de favorabile ca acasă. Din această cauză plătesc o sumă forfetară, numită și indemnizație zilnică sau diurnă. Este bine de știut faptul că în anumite condiții aceste costuri sunt eligibile drept costuri de operare sau costuri de publicitate (Werbungskosten) în declarația de impozit.


Care sunt costurile incluse în diurnă?


Auslöse/ Verpflegungsaufwand este destinat să acopere următoarele cheltuieli:


• cheltuieli de cazare


• cheltuieli de masă


• cheltuieli pentru menținerea sănătății și îngrijirii personale (de exemplu, cheltuielile ivite în timpul pauzelor pe autostradă)


• alte cheltuieli suplimentare care nu sunt suportate atunci când angajatul lucrează de la locul său de reședință


Cum se calculează suma forfetară?


Pentru călătoriile de afaceri în Germania, se va calcula următoarea diurnă în sumă forfetară (date din 2018):


• 24 € pentru o absență de 24 de ore


• 12 € pentru perioade de deplasare de cel puțin 8 ore 


• suma forfetară pentru o noapte de cazare în Germania: 20 €


Cum se determină durata de absență a angajatului?


Absența de la serviciu sau de la locul de reședință este decisivă. În cazul în care într-o singură zi se efectuează mai multe călătorii de afaceri, atunci timpul acestora poate fi însumat.
 

Cât este Auslöse/ Verpflegungsaufwand pentru călătorii de afaceri în străinătate?


În cazul unei călătorii de afaceri în străinătate, valoarea diurnei este valoarea impusă de lege în această țară, care în majoritatea cazurilor este mai mare decât valoarea din Germania.


Pe această pagină veți găsi valorile pentru diferite țări. Este bine să știți că valorile se pot schimba în fiecare an.


Diurna este impozitată?


Dacă un angajat primește diurnă de la angajatorul său, atunci diurna este scutită de impozit până la valoarea sumei forfetare prescrise de Codul Muncii.


În cazul în care angajatorul oferă angajatului o diurnă mai mare decât cea prevăzută de lege, atunci angajatorul o poate impozita cu o cotă de impozitare forfetară de 25%.  


L-am întrebat pe Péter Bocsi de la PS Personalservice GmbH despre diurnă și el a adăugat următoarele:


Dacă cineva are o adresă germană și locuiește în apropierea locului de muncă (de exemplu, pe o rază de 100 km poate „merge acasă” după muncă), atunci în mod oficial nu poate primi diurnă.


De exemplu, dacă adresa ta este în Stuttgart și lucrezi pentru o companie germană care face lucrări de construcție la München și în Nordul Germaniei, atunci trebuie să primești diurnă așa cum este descris în acest articol. 


După 3 luni, diurna standard va fi impozitată cu 25%.


Cheltuielile de cazare sunt de 20 € pentru fiecare zi lucrătoare, dacă distanța dintre reședință și locul de muncă depășește 100 km.

Ultimele articole