Este foarte important să știi că demisia este valabilă numai în scris, cu semnătura olografă și trebuie predată angajatorului într-o manieră care poate fi demonstrată (prin scrisoare sau cu predare personală, iar pe un duplicat angajatorul înregistrează preluarea, indicând faptul că l-a recepționat la data de x).


Demisia angajatului


Angajatul poate rezilia raportul de muncă în orice moment fără nicio justificare, luând în considerare termenele legale. Atenție: trebuie să reții că perioada de preaviz are mai multe limitări, perioada de preaviz este de patru săptămâni de la cea de-a 15-a sau ultima zi a lunii, în plus, dacă ești încă în perioada de probă, atunci nu poți demisiona cu efect imediat, trebuie să lucrezi încă două săptămâni după ce ai demisionat.


Concedierea de către angajator


În general, angajatorul din Germania poate să termine relația de muncă doar din motive specifice. Astfel de motive pot include:


- încălcarea de către angajat a contractului de muncă (de exemplu, în cazul în care acesta întârzie în mod repetat), dacă acesta a fost atenționat în mod repetat să respecte prevederile contractuale;


- abuzul de internet (utilizarea repetată și pe termen lung a internetului la locul de muncă pentru scopuri personale);


- hărțuirea fizică sau psihologică a personalului (probabil nimeni nu se gândește la asta).


Atenție: dacă angajatorul te concediază pentru unul dintre motivele de mai sus, atunci ajutorul de șomaj este reținut timp de 12 săptămâni!


Există motive de concediere care sunt legate de circumstanțele personale ale angajatului, dar, spre deosebire de motivele de mai sus, angajatul nu este de vină pentru producerea acestora și nu știe să le controleze. Având în vedere că legislația germană prevede faptul că angajatorul are nevoie de cineva care să presteze serviciile sale, poate, de asemenea, să rezilieze contractul de muncă din următoarele motive:


- boli repetate pe termen scurt;
 

- boli prelungite;


- invaliditate permanentă din cauza bolii;


- incertitudinea totală a recuperării capacității de muncă;


- pierderea de performanță din cauza bolii.


Angajatorul poate să te concedieze din aceste motive numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:


- prognoză nefavorabilă a bolii;


- un interes important al angajatorului în funcționarea societății sale;


- lipsa oportunității de angajare în continuare;


- angajatorul are cheltuieli ridicate din cauza absenței angajatului, iar aceste cheltuieli nu mai sunt echitabile pentru societate.


Protecție împotriva concedierii


În anumite cazuri angajații din Germania beneficiază de o așa-numită protecție împotriva concedierii  (Kündigungsschutz). Acest lucru înseamnă că angajatorul te poate concedia doar cu o perioadă de preaviz de șase luni.


Angajații care au lucrat cel puțin de șase luni la societate sau care lucrează la o societate care are mai puțin de zece angajați beneficiază de această protecție. 


În plus, femeile gravide, persoanele cu dizabilități, persoanele în concediu parental, ucenicii în practică, membrii consiliului din fabrică beneficiază de această protecție specială. 


După cum am menționat mai sus, în Germania angajatul nu beneficiază de protecție împotriva concedierii dacă este bolnav.


Demisie sau concediere extraordinară 


Angajatul sau angajatorul poate rezilia contractul cu efect imediat, dacă se constată o încălcare gravă a contractului de muncă, săvârșirea unei infracțiuni la locul de muncă, negarea prestării muncii, o insultă gravă, pierderea încrederii, încălcarea regulilor de protecția muncii, dependența de alcool, neplata salariilor.


Dacă nu ești hotărât legat de ceea ce vrei să faci sau crezi că ai greșit, ia legătură cu un avocat. Informațiile de mai sus nu acoperă toate cazurile și nu pot fi folosite ca referință oficială. Nu ne asumăm răspunderea pentru orice modificare a legislației din Germania.