În ce bază legală puteţi fi amendat?
În primul rând dacă nu călătoriţi pe cont propriu, compania de transport poate refuza transportul dacă nu aveţi dovada declaraţiei, pentru că în caz contrar şi aceasta poate fi amendată la rândul ei. Acest lucru este mai rău decât orice amendă, pentru că eventual nici nu puteţi începe călătoria.


Baza legală ale amenzilor contravenţionale este Infektionsschutzgesetz


Art. 73 al Infektionsschutzgesetz (IfSG) despre măsurile de protecţie împotriva infecţiei este intitulat „amenzi“ şi cu toate că indică care sunt contravenţiile pasibile de amendă şi care este amenda maximă, nu conţine detalii despre aplicarea concretă. Se merită să aruncaţi o privire şi pe art. 74 care pedepseşte cu închisoare unele fapte premeditate menţionate în articolul precedent.  Cu toate acestea, IfSG este doar o reglementare cadru.
Pe Ersatzmitteilung se găseşte în continuare avertizarea că indicarea datelor false poate fi sancţionată cu o amendă de până la 25.000 €. 
Sumele concrete sunt stabilite de către statele federale în baza IfSG şi sunt publicate în catalogul amenzilor contravenţionale (Bußgeldkatalog).


Care este situaţia în statele federale?


În cele de mai jos am adunat cataloagele din cinci state federale. Desigur pot fi încălcate multe prevederi (legi fundamentale, cum ar fi Codul Penal este valabil în continuare), însă am adunat acele care pot fi săvârşite în mod tipic de către cei care intră în ţară:
•    Nerespectarea obligaţiei de carantinare
•    Primirea de vizite în timpul carantinei
•    Nerespectarea hotărârilor autorităţilor locale sau indicarea datelor eronate
Dintre acestea, a treia contravenţie este cazul întâlnit des dacă nu completaţi Einreiseanmeldung (sau Ersatzmitteilung înlocuitor), sau indicaţi date eronate – însă şi celelalte pot fi cazul, dacă nu cunoaşteţi destul de bine prevederile legale.

Mai jos găsiţi linkurile pentru catalogul cu amenzi din cinci state federale precum şi formele de contravenţii aplicabile celor care intră în ţară.
Baden-Württemberg
Indicarea datelor false (prenume, nume, adresă, nr. telefon, data)    50-250 EUR
Sursa: baden-wuerttemberg.de
Bayern
Indicarea datelor false 250 EUR
Sursa: verkuendung-bayern.de
Hessen
Nerespectarea obligaţiei de informare    200 EUR
Nerespectarea obligaţiei de carantină la domiciliu    500 EUR
Sursa: hessen.de
Nordrhein-Westfalen
Nerespectarea obligaţiei de informare     250 EUR
Sursa: land.nrw
Niedersachsen
Nerespectarea obligaţiei de carantină la domiciliu     500-3000 EUR
Nerespectarea obligaţiei de deplasare directă la domiciliu    150-3000 EUR
Nerespectarea obligaţiei de contactare a autorităţilor  150-2000 EUR
Sursa: niedersachsen.de


Lista de mai sus nu poate considerată completă; la nevoie apelaţi la un avocat. 

Surse pentru întregul articol: haufe.de