I-am cerut lui Alberto, un spaniol cu o soție româncă care a trăit un an în România, să ne explice în câteva cuvinte (atât cât româna lui îi permite) cum vede el, un cetățean străin, faptul că românii se desconsideră în permanență, pe ei înșiși și propria țară, în special prin compararea cu alte țări „dezvoltate” pe care, chiar dacă le cunosc, nu le-au experimentat.
Iată răspunsul:
„Numai în România se putea întâmpla. Când cineva locuiește în România, se obișnuiește să audă această frază în mod repetitiv din partea nativilor țării. Este ca și cum toate nenorocirile existenței sunt concentrate într-un pașaport sau orice alt semn de identitate sau ca și cum istoria țării își condamnă cetățenii să sufere o pedeapsă perenă pentru că nu au avut un trecut glorios. Mi se pare un exercițiu irealist, absurd și distrugător ce are la bază auto-pedepse, jumătăți de adevăr și este consolidat de neîncrederea celor care au experimentat comunismul. Ceea ce percepe un străin când se stabilește în România este că, la fel ca în orice altă țară, conducătorii sunt o reprezentare fidelă a majorității cetățenilor și, din anumite motive, românilor nu le place ceea ce sunt. De asemenea, percep dezordine și „scapă cine poate”, caracteristici ale condiției românești. Dar ceea ce percep cel mai puternic este o societate reală, formată din oameni care nu sunt intim corupți de ceea ce este „politically correct”, un virus american care a infectat întreaga lume occidentală. A fi corupt „de buzunar” este grosolan, este păcătos și este condamnabil, deși este strâns legat de supraviețuire și, prin urmare, de spiritul uman. Cerința de a trăi prin prisma a ceea ce este corect politic este curată și chiar dezinfectantă, atât de mult încât generează goliciune, singurătate, minciună și, mai ales, extermină orice tip de spiritualitate. Și, în plus, nu pune capăt corupției, doar că aceasta nu mai este palpabilă, intră în sistem într-un mod civilizat și legal; însă dimensiunea sa merge dincolo de bani, construiește o lume falsă bazată pe irealități sau absurdități precum egalitarismul, feminismul sau animalismul, toate având drept scop dezintegrarea comunității, a efortului și a familiei. Iar dacă aceste valori mai există undeva în Europa, în afară de Portugalia, este în România.
De aceea am optat să locuiesc în România și de aceea mă întristează să aud românii care își maltratează țara în acest fel. Pandemia Covid-19 ar trebui să servească drept dovadă că lucrurile nu se fac mai bine în alte țări, chiar dacă acest lucru este mai greu de vizualizat; și, de asemenea, cred că acumularea de active nu este un lucru bun, deoarece, de obicei, generează doar nevoi și superficialitate. De aceea iubesc România, așa cum iubesc Portugalia, deoarece viața este uneori dificilă și alteori senină, dar este o viață reală, construită din efort și cu o anumită încărcătură de spiritualitate, deși mulți dintre români nu o pot aprecia.”
Alberto Miragaya
