După creșterea chiriei sau pierderea locului de muncă, se poate întâmpla adesea că nu poți să plătești chiria.


Când poate să rezilieze proprietarul contractul dacă chiriașul plătește cu întârziere?


Este important să știi faptul că, dacă chiriașul datorează mai mult de o lună de chirie, proprietarul poate rezilia contractul de închiriere cu o perioadă de preaviz de trei luni. Dacă chiriașul plătește chiria integral, dar nu întotdeauna la timp, atunci proprietarul poate înceta contractul cu efect imediat. Cu toate acestea, pentru ca rezilierea să aibă efect imediat, proprietarul trebuie să trimită o notificare scrisă în avans și trebuie să solicite plata.


Proprietarul poate rezilia, de asemenea, contractul cu efect imediat dacă la două termene consecutive de plată - de exemplu în septembrie și octombrie - lipsește mai mult de o lună de chirie.


Același lucru este valabil dacă restanțele corespund unei chirii de două luni. În acest caz restanțele nu mai trebuie să fie pentru două luni consecutive.


Se poate rezilia contractul în cazul în care chiriașul își reduce chiria?


Practic, da, acest lucru a fost decis de Curtea Federală Germană. Dacă, din cauza unui defecțiuni chiriașul își reduce chiria prea mult, atunci proprietarul are dreptul la rezilierea contractului.


De exemplu, din cauza stării covorului chiriașul a redus chiria pentru două luni consecutive, la propria sa discreție. Din cauza reducerii chiriei, proprietarul a reziliat contractul. Instanța a constatat faptul că reducerea a fost prea mare, astfel încât rezilierea a fost legală.


Poate să prevină chiriașul rezilierea contractului?


Chiriașul trebuie să vorbească cu proprietarul după prima întârziere cu plata. Chiriașul poate solicita amânarea plății sau plata în rate. Dacă este necesar, poți solicita ajutor și de la autoritățile sociale pentru plata chiriei.


Există circumstanțe atenuante pentru reziliere?


Pot exista foarte puține motive extreme pentru o circumstanță atenuantă, cum ar fi dacă chiriașul se află în comă din cauza unui accident sau a unei alte boli. Întârzierile cauzate de alte motive personale sau de terți nu constituie circumstanțe atenuante.


Când ar trebui un chiriaș să solicite ajutorul unui consilier pentru datorii?


Consilierii pentru datorii merită contactați dacă chiriașul știe că dificultățile financiare nu sunt temporare. Multe companii mari de locuințe au centre de consiliere unde consilierii pot facilita aplicarea pentru Hartz IV și pentru finanțarea pentru locuință (Wohngeld).


Sursa: n-tv.de